Categorii
Fără categorie

Motive să alegi un brad artificial

Vara a trecut și eu odată cu terminarea ei sau dus și concediile și căldură. Încet ne pregătim de iarnă. În timp ce casele noastre sunt decorate în spiritul tomnatic ne gândim și numărăm invers zilele care mai sunt până la Crăciun. Crăciunul este probabil cea mai magică și cea mai frumoasă sărbătoare din an, sărbătoarea care ne adună pe toți împreună lângă brad înconjurați de miros de prăjituri cozonac și scorțișoară. Crăciunul ne face să ne aducem aminte de copilărie dar mai ales să fim mai buni unii cu ceilalți. 

Bradul de Crăciun are o lungă istorie începută chiar din Evul Mediu în acele timpuri bradul era împodobit în perioada trecerii dintre ani, pe data de 24 decembrie fiind sărbătoare lui Adam și Eva când oamenii  își aduceau aminte de ziua în care aceștia au gustat din pomul cunoștinței. Până în prezent sărbătoarea Crăciunului a avut o mulțime de tradiții care au dispărut odată cu trecerea anilor însă împodobirea bradului a rămas o tradiție care încă se practică. În seara de 24 decembrie bradul este împodobit iar în vârful acestuia este pus fi un înger fi o seară prezentând steaua de la Betleem.

Dacă îți dorești să nu mai alergi în fiecare an după un brad și să îți găsești tocmai pe ultimul din magazin ar fi mai bine să alegi varianta care te va scăpa de această grijă pentru mai mulți ani. Bradul artificial nu doar că poate fi refolosit mai mulți ani și îți oferă  și alte beneficii pe care nu le poți avea dacă alegi un brad natural. La începutul anilor 1930 a apărut pentru prima dată Bradul artificial acesta a fost creat de o companie care producea perii și astfel au început că de atunci să fie din ce în ce mai bine vânduţi si mai populari. Bradul artificial îți poate oferi un Crăciun la fel de magic asemeni unui brad natural.

Iată câteva motive ca să alegi un brad artificial.

1. Mai puțină murdărie, mai puțin stres. Cu siguranță te stresează acele bradului care cad pe podeaua casei tale, cu un brad artificial nu vei mai avea această problemă.

2. Ai un spațiu mic de depozitare? Nu- i problema, cu siguranță vei putea pune bradul acolo. Ramurile se pliază lângă tulpină, iar tulpina se face mică astfel că îl poți depozita ușor alături de decorațiuni.

3. Face economii. Un brad natural cumpărat  în fiecare Crăciun înseamnă cheltuială în plus, bradul artificial cumpărat intr-un  un an și îl poți fără a folosi mereu.

4. Ai o multime de variante din care poți alege. Îți dorești un brad alb sau verde? Vrei unul înalt sau unul foarte mic? Orice brad artificial îți dorești  îl poți avea și îl poți decora în stilul personal.

5. Salvează un brad pe la tăiere. Chiar dacă În mod normal Brazii de Crăciun sunt crescuți special pentru asta nu știi dacă tot cei ce vând brazii îi iau din crescătorie sau din pădure cumpărând un brad artificial descurajez tăierea pădurilor de brazi.

Alege varianta eco pentru Crăciunul tău fă un bine planetă și vei primi multe cadouri minunate sub bradul tău.

Un răspuns la “Motive să alegi un brad artificial”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *